Final de coșmar de carieră la Campionatul Mondial pentru Cristina Neagu! Vestea care cade ca un trăsnet din Danemarca

Final de coșmar de carieră la Campionatul Mondial pentru Cristina Neagu! Vestea care cade ca un trăsnet din Danemarca
  • Publicat:

Cristina Neagu (35 de ani) nu va avea o ieșire din scena echipei naționale a României așa cum probabil și-ar fi dorit.

Cea mai bună handbalistă a făcut deplasarea cu lotul coordonat de selecționerul Florentin Pera la Campionatul Mondial, însă din cauza problemelor medicale nu a jucat în meciurile din faza grupelor preliminare. A intrat, apoi, pe teren în meciul pierdut în fața Germaniei, însă nu a fost refăcută în proporție de sută la sută, astfel că durerile au revenit.

Ea a devenit indisponibilă pentru ce a mai rămas de jucat din această ediție a Cupei Mondiale.

Final de coșmar de carieră la Campionatul Mondial pentru Cristina Neagu! Vestea care cade ca un trăsnet din Danemarca

Cristina Neagu nu a putut juca la Campionatul Mondial din Danemarca decât în meciul cu Germania, apoi problemele medicale i-au reapărut. Ea nu a fost pe teren în succesul la patru goluri obținut în fața Japoniei, 32-28, rezultat care le menține vii speranțele „tricolorelor” de a se califica în faza sferturilor de finală.

Mai mult, ea nu va putea fi pe teren în meciul cu Polonia, ultimul din faza grupelor principale de la Campionatul Mondial, anunță Fanatik. Cristina Neagu ar fi hotărât să nu mai participe la acest turneu final, chiar dacă România va reuși o calificare miraculoasă în faza sferturilor de finală.

Cum Cristina Neagu și-a anunțat retragerea de la echipa națională după Campionatul Mondial din Danemarca, meciul cu Germania va rămâne ultimul din cariera sa în care și-a reprezentat țara.

Cristina Neagu și-a anunțat retragerea de la echipa națională

Cristina Neagu a anunțat că acest Campionat Mondial este ultima competiție la care participă alături de naționala României.

„Mă simt mai bine, în fiecare zi mă simt mai bine. Ultima oară am intrat în sală cu echipa, am avut nişte aruncări. Nu știu exact care e situația. Încerc în fiecare zi să fac mai mult. Dar pentru a intra într-un joc trebuie să am măcar un antrenament full cu echipa.

Am făcut eforturi foarte mari în ultimele trei săptămâni pentru a fi aici, pentru a mă recupera. Îmi doresc să intru, să ajut echipa. Nu este cea mai fericită situație pentru mine, având în vedere că nu m-am antrenat de trei săptămâni. Dacă voi putea să intru în teren, voi da totul să ajut echipa.

Pentru mine este o mare bucurie să revin aici. Îmi place foarte mult această sală, îmi place energia. Cred că aceste turnee organizate în Scandinavia, în Danemarca în special, au ceva special. Sunt bucuroasă să fiu aici şi îmi doresc să fiu pe teren şi să joc.

Cu siguranţă este ultimul Campionat Mondial. Dacă totul va merge bine şi ne vom califica la Jocurile Olimpice, ar fi o încoronare a performanţelor la nivelul echipei naţionale. Ar fi extraordinar să ne calificăm la Jocurile Olimpice.

Cred că cel mai important ar fi să fim cu picioarele pe pământ, să luăm meci cu meci. Deocamdată nu este nimic câştigat, mai e mult până departe”, a spus Cristina Neagu.

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are 5 camere și 3 băi
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are 5 camere și 3 băi
Cristiano Ronaldo, devastat după un nou eșec cu Al-Nassr: nu a mai rezistat și a izbucnit în lacrimi
Cristiano Ronaldo, devastat după un nou eșec cu Al-Nassr: nu a mai rezistat și a izbucnit în lacrimi
Imagini sfâșietoare de la priveghiul Biancăi! Momentul în care soțul ei izbucnește în plâns
Imagini sfâșietoare de la priveghiul Biancăi! Momentul în care soțul ei izbucnește în plâns
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Tânăra din imagine a slăbit 7 kilograme fără nicio dietă. A mâncat orice, dar a făcut acest lucru în fiecare zi
Tânăra din imagine a slăbit 7 kilograme fără nicio dietă. A mâncat orice, dar a făcut acest lucru în fiecare…
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
Ion Ţiriac vrea să cumpere un castel din România cu o istorie tulburătoare! Cine este îngropat în curte şi cât trebuie să achite
Ion Ţiriac vrea să cumpere un castel din România cu o istorie tulburătoare! Cine este îngropat în curte şi cât…
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat Survivor All Stars de la Pro TV
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat Survivor All Stars de la…
Regulă în România pentru toți șoferii care fac ITP. Legea pe care scrie suspendare plăcuțe și talon
Regulă în România pentru toți șoferii care fac ITP. Legea pe care scrie suspendare plăcuțe și talon
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Răzvan Lucescu joacă tare, după anunțul că e dorit în Serie A. „Acum 6-7 ani, aș fi mers în genunchi”
Răzvan Lucescu joacă tare, după anunțul că e dorit în Serie A. „Acum 6-7 ani, aș fi mers în genunchi”
Optimismul îl dă afară din casă pe Denis Alibec, înainte de EURO: Vom trece de grupe, cel puţin
Optimismul îl dă afară din casă pe Denis Alibec, înainte de EURO: Vom trece de grupe, cel puţin
Chinezii lansează mașina hibridă care merge 2.000 KM cu un plin și costă doar 13.000 de euro
Chinezii lansează mașina hibridă care merge 2.000 KM cu un plin și costă doar 13.000 de euro
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie de Ziua Copilului
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie de Ziua Copilului
×